Un film făcut de Mureșeni.
Ce pot să zic…
Un film “ciudat” care naște senzații plăcute. Povestit în cronologie inversă ca și Memento-ul lui Christopher Nolan si cu o poveste și o cromatică de tip Jean-Pierre Jeunet, împărțit pe capitole, ca filmele lui Tarantino, filmul acesta reușește cumva să acapareze tot ce e mai bun, într-o singură cutie…,
iar scena cu valiza e de dea dreptul Pulp Fictioniană,
E incredibil cum niște oameni din Mureș au reușit să construiască așa ceva, având în vedere că întreg proiectul a durat patru ani, ca s-a lucrat cu un buget mic, mi se pare chiar miraculos.
Billion Star Hotel este o parabolă, o metaforă, o poezie care spune povestea a trei personaje părăsite de părinți în copilărie, fiecare cu drama lui personală… a căror poveste este spusă de un alt personaj, TATA RUDI, un fel Șeherezada, care si el are o poveste, așa cum și noi avem poveștile noastre..
Nu știm dacă poveștile sunt sau nu adevărate, dar nici nu contează…dacă sunt, odată spuse, ele există.
Tot ce contează e…ce învățăm din ele….cu ce rămânem…
și încotro ne îndreptăm … către stele?
Fiecare dintre noi are o poveste de spus și toate poveștile din lume sunt demne de un film.
Imaginația și voința unor oameni, au făcut aceste povești să prindă viață și să le putem și noi viziona.
și pentru că poveștile sunt spuse cu umor, ne face să înțelegem, că viața nu trebuie luată așa în serios…și că râsul e medicamentul suprem.
Și povestea voastră așteaptă să fie spusă sub acoperișul lumii cu un miliard de stele.
Filmul rulează de la început în flash-uri din viața personajelor, evenimente din trecut, din copilărie, sunt relatate, traume care-i urmăresc toată viața…
Este povestea noastră, ce…., voi nu aveți traume?
Billion Star Hotel vă face doar să le conștientizați. și poate să scăpați de ele.
Cele trei personaje călătoresc cu trenul vieții care pornește de la Teaca și duce undeva în “rai”, un loc unde poți mânca cât vrei, sta cât vrei, fără să te coste și fără regreți că mâine nu mai ai ce să pui pe masă, pentru că totul este.. un univers fără limite.
Odată ajunși acolo, reflexele vieții îi trădează, Ei sunt obișnuinți cu greul din lume, cu munca, iubirea, frica și șmecheria , iar locul acela promite doar belșug, așa că personajele noastre au de gând să-l părăsească.
Au la ei o valiză pe care au primit-o și pe care nu o deschid niciodată.
Intenționat făcută povestea așa…, regizo-scenaristul vrea să ne lase într-o enigmă de-a lui Blaga; “eu nu strivesc corola de minuni a lumii… și nu ucid cu gândul tainele ce le întâlnesc în calea mea”, vrea să participăm și noi la film, gândind-ne, oare ce ar putea fi în ea?
Oamenii aia …nu deschid valiza și nu o vor face, dintr-un reflex al omului care uită să mai creadă în miracole, plus că în zilele de azi, miracolul e văzut ca și o șmecherie
Să vă spun și eu o poveste..de-a lui Tolle.
“Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. Într-o zi, trecu pe acolo un străin. „Te înduri să-mi dai un ban?”, murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i vechea lui şapcă de baseball. „Nu am nimic să-ţi dau”, spuse străinul. „Dar pe ce eşti aşezat?”, întrebă acesta. „Un gunoi”, răspunse cerşetorul. „E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu”. „Te-ai uitat vreodată înăuntru?”, întrebă străinul. „Nu”, răspunse cerşetorul. „Ce rost are? Nu e nimic în ea”. „Uită-te înăuntru”, insistă străinul. Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cutia era plină cu aur. Eu sunt străinul care nu are nimic să vă dea şi care vă spune să vă uitaţi înăuntru”
Sărac și fără bani. e greu să te iluminezi, dar bogat și cu de toate, e și mai greu.
Nu am de gând să vă povestesc filmul, trebuie să-l vedeți fiecare,
să ascultați incredibila coloană sonoră și să vă lăsați vrăjiți.
tot ce vă pot spune…este că, totul e posibil odată ce crezi că este posibil.
Nu-i nimic nou sub soare, căci totul se ascunde în stele.
Și tu ești o stea, și și tu ai strălucirea ta.
A sosit timpul să lucești!
De Kaiser Eckhart Zelig